Două seminţe stăteau una lângă alta în pământul fertil de primăvară.
Prima sămânţă spuse:
– “Vreau să cresc! Vreau să-mi trimit rădăcinile cât mai adânc în pământ, şi să-mi înfig spre lumină mugurii prin scoarţa pământului…Vreau să-mi desfac bobocii mei gingaşi ca un semn că primăvara a venit… Vreau să simt căldura soarelui pe faţă şi binecuvântarea stropilor de rouă dimineaţa pe petalele mele!” .
Şi ea crescu.
 seminte

Cea de-a doua sămânţă spuse:

-“Mie mi-e frică. Dacă îmi trimit rădăcinile dedesubtul meu, nu ştiu ce voi întâlni în întuneric. Dacă îmi fac loc prin pământul tare şi răzbesc la suprafaţă pot să-mi rănesc mugurii delicaţi…Dacă îmi las mugurii să se deschidă şi un melc încearcă să-l mănânce? Şi dacă ar fi să-mi deschid bobocii, un copil poate să mă smulgă din pământ. Nu, e mai bine să aştept până este mai sigur.”
Şi aşteptă.
O găină începu într-o zi de primăvară să scurme pământul în căutare de ceva de mâncare, găsi sămânţa care aştepta şi o înghiţi imediat.

Morala poveştii:

Aceia care refuză să rişte şi să crească vor fi înghiţiţi de viaţă.

(click aici pentru sursa)