Uneori… simt ca viitorul meu reprezentat perfect de aceasta imagine… Apare ceva greu, un obstacol, un eveniment neplacut peste care trebuie sa trec (incercand sau nu a face ceva), iar cand “ma uit inainte” nu vad departe… vad doar langa mine si ma gandesc ca s-ar putea ca podul peste care trebuie sa trec e… rupt si nu voi putea inainta sau s-ar putea sa pasesc grasit si atunci sa … cad…
Si totusi.. se intampla mai mereu sa apara ceva care sa imi dea o speranta…
Si privesc altfel.. viitorul, desi asta nu inseamna a-l vedea mai “roz” neaparat.. Dar putin mai optimist. Sper sa reusesc sa fac si eu ceva pentru acele persoane speciale din viata mea care mi-au dat speranta atunci cand ma simteam pierduta, chiar daca poate nici nu si-au dat seama de asta…
Celia
Jan 28, 2009 @ 03:03:47
Prima imagine mi-a starnit flash-uri dintr-un cosmar al meu in care mergeam pe o pajiste si bucati de pamant in urma pasilor mei se desprind si cad in intuneric undeva spre centrul pamantului, incep sa fug caci simt ca pamantul devine din ce in ce mai nesigur, dar asta ma urmareste, incep sa cada bucati din fata mea si alerg calcand pe pamantul argilos amestecat cu iarba vesteda ca pe pietre ce plutesc intr-un rau negru fara consistenta si din care se mai desprind parti si pica in abisul negru, infiorator. La un momendat alunec si cad…….simt ca sunt pierduta, si totusi ma agat intr-o sfortare teribila de o bucata de pamant ca un mal si cu greu reusesc sa ma ridic pe el, ma intind si-mi dau seama ca sunt in siguranta. A fost o perioada cand am vista in fiecare noapte acelasi scenariu, imi da fiori podul acela, care duce spre mijlocul baltii viclene si tacute in care mintea mea scorneste balauri ce stau la panda sa ma apuce de piciorul nesigur ce ar putea sa sparga scandura roasa de carii…
Brrrr….
Te imbratisez in asteptarea unor zile mai insorite >:D<